În cadrul unei sesiuni cu privire la egalitatea sexelor și a violențelor cauzate de identitatea sexuală, ce s-a desfășurat cu ocazia adunării anuale a Alianței Mondiale Baptiste (BWA), experții au spus că biserica ar trebui să pună în discuție aceste probleme în interiorul său și în societate.
Elsa Leo-Rhynie, fost Vice-cancelar pentru Studii de Licență de la Universitatea din Indiile de vest (UWI) și fost director al campusului Mona din Jamaica, a spus „liderii de biserici trebuie să înțeleagă influența ce socializează și creează identitățile de sex pe care tinerii noștri le dezvoltă pe parcursul creșterii”. Ea a insistat spunând că „programele dezvoltate de biserici pentru tineri trebuie să includă intervenții ce promovează schimbarea ce duce la o mai bună egalitate a sexelor.”
Bisericile ar trebui, după cum spune Leith Dunn, „să stabilească o politică a sexelor și un plan de acțiune în ceea ce privește problematica de gen.” Dunn, care este directorul Institutului UWI pentru Studiile de Sex și Dezvoltare în cadrul campusului Mona, a spus că, pentru a reuși să facă asta, bisericile trebuie să asigure oportunități pentru slujirea femeilor, să corecteze cazurile de aplicare a inegalității sexelor în conducerea bisericii și să stabilească o agendă a dreptății sociale și a inegalității sexelor.
Marjorie Lewis, președinta United Theological College of West Indies (UTCWI), a spus că patriarhatul este încă o forță limitativă asupra puterii femeilor, inclusiv în cadrul bisericii. Patimile lui Cristos, a declarat ea, sunt deseori folosite ca o scuză pentru nedreptate, femeilor și altor persoane marginalizate le este comunicat faptul că, așa cum a suferit Cristos, și ele sunt așteptate să sufere. Ea a insistat asupra nevoii ce există pentru ca biserica să identifice și să numească exemplele și cauzele inegalității din interiorul său și din societatea mai extinsă.
Majoritatea experților au arătat spre raționamentul scriptural și teologic folosit de mulți pentru a aplica inegalitatea sexelor sau chiar pentru a se implica în violențe în bază de gen. „Bisericile iau atitudini cu privire la problematica de gen bazate pe Scriptură,” a declarat Leo-Rhynie. „Pasaje precum 1Corinteni 11:11-12, Efeseni 5:22-24 și 1Timotei 2:11-15 au fost folosite pentru a consolida inegalitatea sexelor,” a spus fostul profesor de Studii despre gen și dezvoltare.
Vocile femeilor, a spus Leo-Rhyne, sunt „în mare măsură tăcute în bisericile tradiționale, mai puțin în cor, la Școala Duminicală și în organizațiile femeilor. Femeile care au căutat să aibă ceva de spus au trebuit să se opună multelor argumente teologice – bazate pe interpretarea biblică – aduse pentru a interzice accesul femeilor în conducerea bisericii.” Ce este mai grav, „femeile care se luptă să pună capăt tradiției, în multe cazuri, nu primesc sprijinul din partea propriului gen în efortul lor.”
Marjorie, care este a noua și prima președintă femeie a UTCWI, o instituție ecumenică ce antrenează clerul din diferite tradiții creștine, incluzând baptiștii, a spus că perechea nou-testamentară, Priscila și Achila, poate servi drept model al egalității între sexe. Amândoi au practicat parteneriatul echilibrat, inclusiv în întreținerea sau în aprovizionarea căminului. „Parteneriatul lor era unul real și nu o relație bazată pe subordonare. Priscila a practicat slujirea. Amândoi au câștigat și au avut un egal respect din partea lui Pavel.”