Viața umană este, într‑adevăr, împletită cu „fire” de nuanțe diferite. Important de reținut este faptul că toate aceste nuanțe ale vieții noastre sunt țesute în timp ca un covor cu fire de diverse culori ce alcătuiesc, în final, o imagine de ansamblu realizată după un plan hotărât de Dumnezeu.
Vremea pentru fiecare eveniment din viața umană este hotărâtă de Creator.
Certitudinea absolută este aceea că Dumnezeu iar nu oamenii controlează experiențele din viața fiecăruia.
Credincioșii sunt sfătuiți să creadă lucrarea lui Hristos și să privească spre viitor cu speranța pe care El o va împlini la sfârșitul zilelor. Dacă acceptăm lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră prin toate aceste experiențe (chiar și cele negative), atunci ne vom bucura de viața pe care o trăim aici ca fiind un dar de la Dumnezeu. Iar apoi vom împărtăși cu El veșnicia pe care Creatorul a pus‑o în gândul nostru încă de aici de pe pământ. Dacă nu vrem să acceptăm Planul lui Dumnezeu pentru viața noastră, încercând să profităm așa cum vrem noi de viață, atunci vom trăi o viață degradantă, ca cea a animalelor, și vom fi judecați de Dumnezeu la vremea hotărâtă de El.
↧