Cartea Eclesiastul este una dintre cărțile cel mai dificil de înțeles din Vechiul Testament. Dacă nu este studiată cu atenție, concluziile pot fi nu doar greșite teologic, dar și dăunătoare spiritual. Evreii o citeau în cadrul Sărbătorii Corturilor.
Scrisă la finalul vieții autorului, cartea Eclesiastul este o confesiune a alegerilor greșite pe care le‑a îmbrățișat o perioadă prea lungă de timp, un monolog în care este prezentată deșertăciunea vieții trăită în materialism, hedonism și idolatrie. Oricât ai încerca să te bucuri în această viață „sub soare” sfidând pe Cel care este Creatorul soarelui, vei fi dezamăgit. Iar și mai grav este că te vei întâlni cu El la judecată! Pasajul aflat în studiu este o constatare dureroasă că avem ceva în noi de dincolo de soare, care nu poate fi împlinit de nimic „de sub soare”. „Ce folos?” este întrebarea pusă și de Domnul Isus un mileniu mai târziu: „Şi ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă şi‑ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Răspunsul oferit de Domnul Isus este o invitație la El: „Veniți la Mine, toți cei trudiți şi împovărați, şi Eu vă voi da odihnă.”
↧