Dumnezeu l‑a ridicat pe Saul ca primul împărat al Israelului și i‑a conferit de la început succes în slujirea ca împărat. Dumnezeu i‑a cerut lui Saul ascultare deplină de Cuvântul Său pentru a fi binecuvântat. Saul însă a demonstrat carențe de caracter și mândria l‑a făcut să se bazeze mult pe el însuși, gestionând împărăția după cum credea el că este bine. Promovând în viața și în slujirea lui o ascultare parțială de Dumnezeu, a fost avertizat de Dumnezeu că împărăția îi va fi luată și că va fi dată unui om după inima Lui. Saul nu a luat aminte la avertizarea Domnului și și‑a dezvoltat în timp această atitudine de ascultare incompletă de cuvântul Domnului. A venit însă vremea când Dumnezeu a renunțat la Saul ca împărat și, chiar dacă el și-a continuat domnia, a fost lipsit de recunoașterea, călăuzirea și susținerea divină, fiind un „împărat lepădat” pentru atitudinea lui.
↧