Denumit după numele lui Moise sau al Sinaiului, locul unde s-au petrecut evenimentele definitorii ale lui (gravarea tablelor Legii), Legământul mozaic (sinaitic) este înțelegerea încheiată între Dumnezeu și poporul Israel după eliberarea acestuia din robia egipteană. Conținând celebrele 10 porunci, legile civile și rânduielile ceremoniale, Legea avea menirea de a reflecta slava lui Dumnezeu în poporul Său. Cuprinsă, în principal, în jumătate din cartea Exodul, cartea Levitic și prima parte a cărții Numeri ale Bibliei, Legea avea să se extindă, ca denumire, la toate cele cinci cărți ale lui Moise și chiar la întregul Vechi Testament. Legea mozaică avea rolul imediat de a îndruma poporul evreu în pelerinajul spre Țara Promisă, de a-i asigura acestuia cadrul viețuirii în Canaan ca popor ales al lui Dumnezeu între celelalte popoare ale Antichității, dar și să fie, în sens larg, un îndrumător spre Hristos, reprezentând o etapă importantă și necesară în istoria mântuirii omului.
↧