Faptul că primele comunități de creștini a avut un impact puternic în Ierusalim, în Palestina antică, chiar pe tot întinsul Orientului Apropiat, în societatea păgână a primului veac s-a datorat și seriozității cu care apostolii și adunările credincioșilor din acea vreme au acordat conduitei creștine în sfințenie și moralitate înaltă. Atunci când păcatul a fost evident, Duhul Domnului a adus judecata. Uitându-ne la exemplul Bisericii primului veac, vom învăța despre importanța practicării disciplinei și a disciplinării în bisericile din vremea noastră.
Atunci când păcatul este scos la iveală, nu acoperit/ascuns, căutându-i-se circumstanțe atenuante, lucrarea lui Dumnezeu va prospera. Când aplicând biblic disciplinarea, bisericia va căuta rezolvarea situațiilor de imoralitate sau de păcat, mărturia ei va fi întărită, iar Dumnezeu va fi onorat.
↧